Al patrulea restaurant mare la Promendada Mall


Trick Shot - bowling restaurant in Promenada Mall - BucurestiLa Promenada Mall din Floreasca sunt patru restaurante in toata regula, la care esti servit la masa cu meniu a la carte. Celelalte sunt cafenele (tot cu servire la masa) sau fast-foods cu autoservire. TrickShot e cel mai mare dintre ele, mai ales daca socotim si imensa sala de bowling, care e parte integranta din concept – fiindca TrickShot (sau Trick Shot?) se prezinta cu subtitlul “bowling/ restaurant”.

Restaurantul arata foarte bine, e modern, bine facut, lucruri de buna calitate, foarte luminos, fiind langa peretele de sticla care da pe terasa de pe acoperis. E lung si ingust, foarte inalt, cu tavan aparent nefinisat, pe care se vad grinzile de beton si de otel si toate tevile si instalatiile cladirii, dupa moda vremurilor. Au si afara mese cu umbrele, stropitori pentru prea cald. Daca nu aveam pe Restograf regula ca nu dam 10 la ambianta restaurantelor din centrele comerciale, ar fi primit nota maxima de la noi, chiar daca eu, personal, nu sunt primul admirator al acestor concepte. Barul e pe o latura a salii, deschis; bucataria deschisa si ea, mare si bine utilata, cu litere mari de neon pe care scrie “Chef Leon”.

TrickShot se pozitioneaza mai degraba ca restaurant de lux, cu bucatarie internationala fina. Au un chef evreu cu care se lauda, Leon, cel cu literele de neon. Au si un specialist in pizza, despre care ne-au spus, cu mandrie, ca e cel mai bun de undeva – Floreasca, Bucuresti, Romania (nu am retinut, imi pare rau!) – si ca a castigat concursuri importante. Au si o mica sectiune vegetariana si ceva meniuri speciale pentru copii.

Ce am luat de mancare la TrickShot a fost bun, nu a fost nimic care sa nu ne placa. Un fel vegetarian cu vinete sau dovlecei si cartofi dulci, bine facut; un T-bone steak de vita bun, consistent, cu grasime din belsug, bine facut; salata cu piept de rata si paste cu trufe, bune; desertul foarte bun, de asemenea: o prajitura cu ciocolata si una cu fructul pasiunii – foarte buna aceasta din urma, in mod special. Si, lucru rar in Bucuresti, un cappuccino foarte bun, care nu era doar o cafea cu spuma deasupra.

Preturile sunt destul de mari la TrickShot, asa cum sunt si la celelalte restaurante de la Promenada, de altfel. O masa buna in doi, cu de toate si cu o sticla de vin potrivit cu o asemenea mancare, te costa pe putin 300 de lei, la fel ca la celelalte restaurante mari din oras. Serviciul a fost bun, rapid, cu un chelner vesel si saritor, tanar si neobosit, cu chef de viata si de fete frumoase. Clienti erau cativa, insa nu atat de multi pe cate de mare e TrickShot.

De ce or fi ales cei de la TrickShot un mall ca sa-si faca restaurantul lor de top, nu imi e prea clar. Sper sa-si fi facut bine calculele si sa le mearga, e un lucru bine facut si serios, si au tot sprijinul nostru la Restograf pentru asta.

Restograf – Restaurante Bucuresti – Topul Restaurantelor din Bucuresti