Anda Adam s-a logodit: “Am simțit din prima clipă că Sorin va fi soțul meu”


10 octombrie a fost cea mai frumoasă zi din viața Andei Adam. În această frumoasă zi de toamnă, vedeta pe care telespectatorii o pot vedea în fiecare seară de sâmbătă la “Te cunosc de undeva!” a primit inelul de logodnă de la iubitul ei, Sorin.

Anda Adam

„A venit la mine – eu abia ajunsesem acasă de la un concert -, cu un imens buchet de trandafiri. M-a luat în brațe, am vrut să-i mulțumesc și să-l pup, apoi am văzut prins inelul de frunza unui trandafir. Cum am reacționat? M-am blocat!… Așa cum am mai spus, a fost cea mai frumoasă zi din viața mea!”, ne-a declarat Anda.

Anda și Sorin s-au cunoscut în luna august a acestui an, într-un cerc de prieteni. “Ne-am dat seama că ne placem și, ulterior, că avem multe în comun. Relația noastră s-a legat de la sine. Am vorbit deja și despre un viitor comun. Și el își dorește o familie și copii, ca și mine. De altfel, eu întotdeauna mi-am dorit o familie și copii, însă pentru ca lucrurile acestea să se și întâmple e nevoie de ambii parteneri”, mai spune artista.

“Îl văd pe Sorin ca fiind soțul meu! Am simțit asta chiar de când l-am cunoscut! Mi-a plăcut că este un bărbat hotărât, responsabil, un om pe care te poți baza și care știe ce vrea. Asta îmi doresc eu de la un bărbat!”, mai spune Anda.

Sorin este student în ultimul an la Facultatea de Drept, nu este persoană publică și își dorește discreție în ceea ce-l privește.

TVmania