Apostolii grațierii lui Popescu îi fac un deserviciu


În primul rînd politicienii. Intervenția lor creează contrariul efectului scontat. În loc de compasiune, ei provoacă iritare în rîndul publicului. Să-i luăm pe rînd.

Crin Antonescu declară că l-ar grația și ne cheamă ”la solidaritate”. Îl anunțăm pe liderul liberal că sîntem într-o situație delicată! Dacă ne declarăm, acum, solidari cu Gică Popescu sîntem, prin tranzitivitate, solidari cu Ioan Becali, Cristi Borcea, George Copos și cu ceilalți condamnați. 

De ce? Pentru că Popescu a fost solidar cu partenerii de afaceri din lotul condamnat! Vreme de 6 ani cît a durat procesul, el a susținut permanent ceea ce au spus și ei. Au dat aceleași explicații mincinoase, din perspectiva judecătorilor. Au spus că nu sînt vinovați. Curtea de Apel a considerat asta drept o matrice infracțională de spălare de bani și evaziune fiscală. Un model repetat, cu mici diferențe, în fiecare dintre cele 12 transferuri.

Îl mai citez o dată pe ziaristul Biro Attila de la Gândul.info. În ciuda a ceea ce se strigă la televizor, Popescu nu și-a recunoscut vina. Putea, dar n-a făcut-o.

Al doilea politician cu o declarație aiuritoare este Valeriu Zgonea. Pesedistul din conducerea Camerei Deputaților spune că l-ar grația pe loc pe Popescu și că ”regret că justiția nu are o componentă socială”. Zgonea face proba analfabetismului la materia democrației! E taman invers! Justiția e despre social, nu despre un codex de legi.

Totul în justiție e social, de la rolul educativ și preventiv al pedepselor pînă la încrederea în justiție, care, apropo, a crescut enorm în momentul finalizării acestui caz.

Mai vine și Victor Ponta, cu dedublarea lui clasică pentru a confuza și irita și mai mult. Ca premier nu se pronunță, ca om l-ar grația. Votați omul, nu premierul! Vot pe caz de simpatie, grațiere pe caz de simpatie, vorba lui Vlad Petreanu!

Avocații publici ai grațierii lui Gică Popescu îi fac rău. Mult rău. Pentru că, la două zile după sentință, în subtext ei susțin că ”Închisoarea nu e pentru un om ca Gică Popescu”. Ăsta e mesajul lor autentic, chiar dacă nu-l rostesc atît de clar. Altceva, de fapt, nici nu pot spune. Sau, și mai neinspirat, susțin că trebuie grațiat pentru că e nevinovat. Antena 3 a început o tentativă de rectificare a procesului, optînd pentru Versiunea Aproape Nevinovăției lui Popescu. Noroc că a fost Dumitru Graur acolo că le-a mai povestit cîte o faptă petrecută în dosar!

Fiind o decizie a executivului dintr-o țară, grațierea nu pune în discuție vinovăția, ci duritatea pedepsei. E o nuanță pe care merită discutat.

Dar să fluturi acum steagul grațierii lui Popescu e total contraproductiv! Campania nu face nici un serviciu fostului mare fotbalist. Grațierea nu înseamnă a elibera un nevinovat, ci a fi blînd cu un vinovat. Mie nu îmi e rușine să spun că-l admir în continuare pe Popescu și că nu s-au șters contururile acestui sentiment. Ca om, ca jurnalist, ca microbist, ca tată, nu voi uita niciodată ce au însemnat Gică Popescu și colegii săi de generație pentru copilăria și pentru adolescența mea. Inclusiv de la ei am învățat să nu mă tem chiar și cînd ceilalți par mult mai tari. Asta sună acum ca o ironie.

Esența cazului a fost foarte bine surprinsă de un cititor la un articol al lui Ovidiu Ioanițoaia. Apropo, sînt mîndru că lucrez la un ziar unde există dezbatere și puncte diferite de vedere, mai ales că acest ziar a dus campania Dosarului Transferurilor, vreme de opt ani.

Ascultați-l pe cititor: ”Gică Popescu va fi un dublu simbol. Cel al marelui sportiv și cel al unei justiții corecte și egale pentru toți! Este important sa ni-l amintim așa”.

Într-adevăr, grațierea e parte a legii. Și apare, potrivit literaturii de specialitate, tocmai pentru că omul nu are pretenția că a creat un sistem legal perfect. Grațierea e o pavăză în fața posibilei cruzimi exagerate a legii. Dar, dacă grațierea apare oamenilor drept o ingerință a politicului în justiție pe motiv de populism sau de celebritate, ea își pierde chiar natura intimă.

Fără voia sa, Popescu intră din nou în istorie, aducînd pentru prima oară în România tema grațierii în dezbatere publică serioasă. La Năstase părea o glumă amară, la Popescu e pe bune.

Am senzația că mulți dintre cei care ne-am dori ca Popescu să nu fie strivit de închisoare, că pînă la urmă nu ăsta e scopul unei pedepse, sîntem stînjeniți în acest moment de campania grațierii! Campania pripită ne pune să alegem între ideea de justiție și un om. Iar alegerea nu poate fi decît una. Pentru că disprețul pentru munca procurorilor DNA și pentru autoritatea instanței plus degradarea încrederii în puterea legii ar fi incalculabile în cazul unei grațieri în acest moment!

Dacă vă pasă cu adevărat de Popescu, greșiți forțînd în continuare!

A susține eliberarea unui om care nu și-a recunoscut vina, practic înainte de a simți ce a făcut, pe principiul că e prea mare pentru o celulă atît de mică, mi se pare că diminuează șansele unei posibile grațieri realiste și că-l jignește, într-un anume sens, chiar pe condamnat.

Orice s-ar spune, Gică Popescu este un om puternic. A făcut-o, o trage. De aici poate începe discuția. Dar nu acum și nu cu politicieni pe post de avocați publici.

 

Cătălin Tolontan